Guvernul Spaniei va cere 40-42,5 miliarde de euro de la ţările zonei euro pentru a susţine sectorul bancar confruntat cu probleme, au declarat surse din executivul de la Madrid. rnrnŢările din zona euro au anunţat în iunie până la 100 de miliarde de euro pentru Spania, fondurile urmând să fie folosite la sprijinirea sectorului bancar spaniol, lovit puternic de criza domeniului imobiliar, potrivit publicaţiei locale El Pais.rnrnSpania va folosi 37 de miliarde de euro pentru cele patru bănci naţionalizate, Bankia, Novagalicia, CatalunyaCaixa şi Banco de Valencia, iar 2,5 miliarde de euro pentru recapitalizarea unei instituţii înfiinţate recent pentru activele toxice, scrie El Pais.rnrnFonduri de încă 2-3 miliarde euro ar putea fi utilizate pentru alte bănci care ar avea nevoie de ajutorul statului.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii