Banca rusa Master Bank a fost inchisa de autoritati pentru suspiciuni de spalare a banilor. Milioane de carduri au fost blocate

Autor:

Bancherul.ro
2013-11-23 11:08

Banca centrală a Rusiei a retras miercuri licenţa Master Bank, creată în 1992 şi care avea în componenţa consiliului de administraţie pe Igor Putin, un văr al preşedintelui Vladimir Putin, potrivit AFP.

Autoritatea de reglementare a explicat că nu a avut altă soluţie decât să închidă bancă, după ce a constatat “încălcarea repetată” a legii de prevenire a spălării banilor. Ministerul de Interne a estimat că sumele implicate în activităţi suspecte sunt de peste 45 de milioane de euro.

La prima vedere, Master Bank, pe locul 70 pe piaţa bancară a Rusiei în funcţie de active, este o instituţie financiară relativ modestă.

Este însă pentru prima oară când o bancă cu peste trei milioane de clienţi îşi pierde licenţa, a subliniat Oleg Ivanov, vicepreşedintele Asociaţiei băncilor regionale din Rusia.

Consecinţele pentru populaţie sunt spectaculoase întrucât Master Bank are o treime din reţeaua de bancomate din Rusia şi este pe locul al cincilea în privinţa cardurilor aflate în circulaţie.

În aceste condiţii, milioane de ruşi s-au trezit brusc în situaţia în care nu pot avea acces la conturile lor. Alţii, care credeau că nu au nicio legătură cu Master Bank, au constatat că nu mai pot folosi cardurile, întrucât banca administra datele a alte 200 de companii mici.

Numeroase magazine, hoteluri, restaurante, dar şi partidul liberal Iabloko foloseau cardurile emise de Master Bank pentru a plăti salariile angajaţilor, care sunt în prezent blocate.

Spre deosebire de falimentele bancare din anii ’90, majoritatea clienţilor îşi vor recupera mare parte din fonduri, având în vedere că din 2004 depozitele sunt asigurate până la suma de 700.000 de ruble (15.700 de euro). Peste această sumă, deţinătorii au prioritate la despăgubiri după ieşirea din procedura de faliment.

Rambursările sunt estimate la un nivel record de 30 de miliarde de ruble (675 de milioane de euro).

În schimb, companiile, inclusiv întreprinzătorii particulari, nu beneficiază de garantarea fondurilor. Asociaţia caritabilă Docteur Liza a recunoscut că a pierdut peste 50.000 de euro, care erau destinaţi unui ospiciu.

“Este o surpriză că a fost retrasă licenţa unei astfel de bănci. Este un semnal clar, că nimeni nu este imun la o astfel de măsură”, a apreciat Chris Weafer, analist la firma de consultanţă Macro Advisory.

Peste 900 de bănci sunt prezente pe piaţa de profil din Rusia, între care câteva bănci mari controlate de autorităţile publice şi numeroase bănci mici, cu o situaţie financiară fragilă şi practici îndoielnice. 

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii