acf
domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init
action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/u101083808/domains/gxo-global.ro/public_html/subdomains/bancherul/wp-includes/functions.php on line 6121Deficitul comercial a urcat deja la peste 7 miliarde de euro după primele patru luni ale anului, potrivit datelor comunicate de INS. În aprilie, minusul lunar s-a redus la 1,73 miliarde euro, sub valoarea record din luna precedentă (2,25 miliarde euro).
Creșterea exporturilor față de aceeași lună din 2020 a fost de 113,2% iar cea a importurilor de 74,6%, explicația fiind efectul de bază (contracția bruscă a schimburilor externe la începutul pandemiei).
Performanța exporturilor lunare a rămas bună (6,25 miliarde euro), în timp ce importurile au coborât sub pragul de 8 miliarde euro. Pe primele patru luni ale anului, livrările la extern au însumat aproape 24 miliarde euro iar intrările puțin peste 31 miliarde euro. Deficitul de circa 7 miliarde euro a ajuns să reprezinte deja 3% din PIB. Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a după primele patru luni ale anului s-a păstrat aproape de rezultatul de anul trecut, respectiv la 80,5%.
Seria statistică arată că exporturile par a se fi stabilizat peste cota de 6 miliarde euro lunar, unde ajunseseră în ultimul trimestru din 2020, dar nu au ținut pasul în primele două luni din acest an. Din păcate, importurile au luat ca referință nivelul de 8 miliarde euro decalajul rezultat nu este sustenabil pe termen mediu și lung.
[1]
Schimburile cu țările din UE au fost de 17,8 miliarde euro la export și 22,8 miliarde euro la import. Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 6,2 miliarde euro și importuri de 8,2 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de circa 5 miliarde euro în schimburile cu ţările din UE şi 2 miliarde de euro pe relaţiile extracomunitare. Repartizarea în total a deficitelor pe cele două mari destinații a fost de 71% intra-UE și 29% extra-UE.
[2]
Sectorul de mașini și echipamente de transport a revenit pe plus în luna aprilie (+105 milioane euro) iar soldul schimburilor sectoriale a încheiat prima treime a anului curent la nivelul de +343 milioane euro. În schimb, la categoria care include diverse alte mărfuri manufacturate, începutul de an a fost slab.
Cu un minus de peste 2 miliarde euro, ponderea în deficit s-a situat la circa 29%. Ceea ce ar trebui să ne atenționeze referitor la competitivitatea industriei, pe traiectoria de revenire economică.
Deficitul pe zona de produse alimentare a depășit deja cota de 1 miliard de euro după prima treime a anului, iar gradul de acoperire sectorial a importurilor din exporturile efectuate a fost de doar 61%, comparativ cu 100% în urmă cu doar șase ani. Este un semnal major de alarmă pentru o țară cu potențialul agricol al României.
[3]
Creșterea semnificativă a prețurilor mondiale ale petrolului a contribuit la accentuarea deficitului la combustibili și lubrifianți, trecut și el peste pragul de 1 miliard de euro. Cea mai importantă sursă a deficitului comercial cronic al României o reprezintă, însă, soldul negativ al schimburilor de produse chimice, ajuns deja la 3,25 miliarde euro sau 46% din total.
România a înregistrat È™i în anul 2023 cea mai scăzută pondere în PIB a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare din UE, potrivit datelor comunicate de Eurostat.Cu un procentaj de 0,52%, în condiÈ›iile... detalii
Contul curent al balanÈ›ei de plăți a înregistrat pe primele zece luni din 2024 un deficit de 24,21 miliarde euro, cu 31% mai mare față de aceeaÈ™i perioadă a anului... detalii
Exporturile României au fost în octombrie 2024 de 8,45 miliarde euro (+0,5% față de aceeaÈ™i lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 12,17 miliarde... detalii
Productivitatea muncii în comerÈ› s-a situat peste productivitatea muncii în industrie anul trecut, potrivit datelor publicate de INS.Raportarea valorii adăugate brute obÈ›inute pe tipuri principale de activități la numărul de... detalii