Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the acf domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/u101083808/domains/gxo-global.ro/public_html/subdomains/bancherul/wp-includes/functions.php on line 6121
Salariul real, -1,8% in octombrie 2021 fata de anul trecut – Bancherul

Salariul real, -1,8% in octombrie 2021 fata de anul trecut

Autor:

Dan Palangean
2021-12-22 13:59

Câștigul salarial mediu brut din luna octombrie 2021 a fost de 5.773 lei, cu 41 lei (+0,7%) mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de INS.

Câştigul salarial mediu nominal net s-a mărit cu 27 lei (+0,8%), până la 3.544 lei (716 euro la cursul mediu din noiembrie 2021, în care s-au încasat banii cuveniți pentru activitatea depusă).

Cu toate acestea, în contextul unei inflații anuale crescute până la 7,94%, puterea de cumpărare a salariului faţă de aceeaşi lună a anului anterior a scăzut cu 1,8%.

A rezultat o putere de cumpărare în euro a salariului mediu de 1.307 de euro (sumă echivalentă la preţurile medii din UE). Deși la mai mare valoare nominală din ultimele trei luni, salariul real de referinţă a scăzut în termeni reali cu 2,2 puncte procentuale față de septembrie, până la 220,8% față de luna octombrie 1990.

Evoluția câștigurilor salariale a rămas sub productivitatea muncii în industrie (+14,7%). Revenirea din 2021 a fost favorizată de efectul de bază,însă în luna septembrie s-a intrat pe minus (-4%), ceea ce va creea probleme pentru o eventuală indexare a salariilor.

Pe domenii de activitate, singurele creşteri de salarii faţă de aceeaşi lună a anului precedent s-au consemnat pe segmentul de tehnologia informației (+12% nominal și +3,8% în termeni reali), HoReCa (+10,9% nominal și +2,7% ca putere de cumpărare), servicii administrative (+9,2%, respectiv +1,1%) și comerț (+8,1% nominal și doar +0,1% real).

Toate celelalte tipuri de activități au fost pe minus ca putere de cumpărare, deși veniturile nominale apar ca fiind ceva mai mari, din cauza inflației care a urcat peste așteptări. Segmentul bugetar de administrație publică, apărare etc. a avut chiar venituri mai mici (-29 lei) iar recordul negativ a fost consemnat pe zona de tranzacții imobiliare (peste zece procente scădere a puterii de cumpărare).

[1]

Învățământul (+1,4% nominal dar -6,1% în termeni reali) și sănătatea (+3,4% și -4,2% ca putere de cumpărare) s-au intercalat între alte sectoarele economice aflate la coada clasamentului veniturilor pe octombrie 2021. Unde scăderile puterii de cumpărare au trecut pragul de -4% în telecomunicații și cercetare-dezvoltare.

Comentarii

Ilisie Selaru

Schimbarea numărului de telefon

De nici un folos ce este scris mai în sus pentru ca nu te ajuta cu nimic fiecare îți zice nu la orice dacă eu nu am numărul de telefon nu pot sa îmi verific contul fără numărul de telefon o prostie mare și cer și angajați nu te ajuta cu nimic

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

Inflația anuală a crescut la 5,11%, prin efect de bază

InflaÈ›ia anuală a crescut în noiembrie 2024 până la 5,11%, potrivit datelor publicate de INS.PreÈ›urile au avansat per total cu 0,41%, cea mai mică valoare din ultimele trei luni, dar... detalii

Datoria publică, 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024

Datoria publică a României a crescut la 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul FinanÈ›elor È™i INS.Suma calculată conform metodologiei europene a fost... detalii

România, tot prima dar în trendul UE la inflația anuală

România a păstrat în luna octombrie 2024 prima poziÈ›ie în UE în ce priveÈ™te inflaÈ›ia anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În contextul unei uÈ™oare creÈ™teri (+0,2 puncte procentuale față... detalii

Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024

Datoria publică a României a crescut la 52,7% din PIB la finele lunii august 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul FinanÈ›elor È™i INS. Suma calculată conform metodologiei europene a... detalii