acf
domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init
action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/u101083808/domains/gxo-global.ro/public_html/subdomains/bancherul/wp-includes/functions.php on line 6121Guvernanţa economică înseamnă instituţii puternice, politici adecvate şi reguli, ceea ce presupune disciplină, inclusiv fiscală, şi schimbare culturală, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul unui seminar privind guvernanţa economică în UE, organizat la BNR.rnrn Mugur Isărescu a atras atenţia că o mai bună guvernanţă economică în Uniunea Europeană şi implicit în zona euro se poate realiza prin atingerea a cinci piloni principali: disciplină fiscală, supreveghere economică, coordonare strânsă, cadru legal solid pentru managementul crizelor, instituţii puternice şi reguli de bază în adoptarea deciziilor.rnrn”Instituţiile sunt esenţiale pentru modul în care o ţară este guvernată, şi sunt rezultatul regulilor formale şi informale dintr-o societate. Aşa cum spunea şi Douglas North, laureat al Premiului Nobel: regulile formale sunt stabilite de către stat prin legi şi reglementări, în timp ce regulile informale provin din cultura, istoria şi experienţa fiecărei societăţi”, a explicat Mugur Isărescu.rnrnEl a subliniat că nu există substitut pentru politici economice consistente, clare şi orientate către stabilitate, deoarece din acestea rezultă dezvoltarea sustenabilă.rnrn”Criza internaţională recentă a amplificat nevoia pentru reforme profunde în guvernanţa economică, atât la nivel european, cât şi global. Aşa cum spunea recent preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet: interdependenţele internaţionale sunt prea mari pentru ca regulile exclusiv naţionale sau regionale să fie optimale şi apare o nevoie evidentă pentru întărirea guvernanţei la nivel mondial, în special pe partea financiară”, a spus Mugur Isărescu.
„Stiai ca poti sa iei un card de credit chiar daca ai gradul de indatorare depasit? Te ajutam cu un card de credit chiar daca banca ti-a spus ca ai... detalii
Inflatia mare este si consecinta cresterii salariilor, a precizat guveatorul BNR, Mugur Isarescu, cu ocazia prezentarii raportului privind inflatia din 11 noiembrie 2024.Seceta puteica, oferta insuficienta de produse alimentare si... detalii
ING ramane singura dintre bancile romanesti care-si promoveaza corect dobanzile la credite, atat in cadrul reclamelor TV si online, cat si pe site-ul propriu sau in retelele sociale.Mai exact, ING... detalii
Cardurile isi pierd treptat utilitatea, odata cu avansul noilor tehnologii pentru plati.Bancile romanesti au inceput sa implementeze platile instant din aplicatiile bancare, prin serviciul RoPay.Platile instant (care se fac in... detalii