Iniţierea listării Băncii Comerciale Române (BCR) poate fi pusă sub semnul incertitudinii, dacă o societate de investiţii financiare (SIF) vinde pachetul său de acţiuni şi renunţă la cererea de listare, se arată într-un raport de analiză al SIF “Moldova”, ce urmează să fie prezentat acţionarilor în AGA din septembrie. SIF Moldova nu poate determina, singură, prin poziţia sa, listarea BCR, se mai arată în raport.rn În prezent, societatea “Erste Group Bank AG” deţine un procent de 69,4% din capitalul social al BCR. În condiţiile cumpărării deţinerii unui singur SIF, “Erste Group Bank AG” va atinge peste 75% din capitalul social, ceea ce ar conduce la posibilitatea efectuării oricărei modificări a actului constitutiv, potrivit aceluiaşi raport.rn Cu o deţinere de peste 75%, “Erste Group Bank AG” poate hotărî fuziunea sau divizarea, actele de dispoziţie asupra activelor imobiliare a căror valoare depăşeşte 25% din fondurile proprii ale băncii, majorarea capitalului social, se mai arată în raport. În prezent, pot fi aprobate de “Erste Group Bank AG” majorările de capital necesare respectării cerinţelor Băncii Centrale.rn Totodată, cu procentul de 75%, “Erste Group Bank AG” poate anula prevederea din Actul Constitutiv prin care cel puţin, 40% din profitul anual net, stabilit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), va fi aprobat pentru a fi distribuit acţionarilor cu titlul de dividende, mai este menţionat în documentul SIF “Moldova”.rn Raportul citat evaluează o acţiune BCR la preţul de 14,3 lei, pe baza comparaţiei între BCR şi BRD.rn “S-a utilizat ca bază de evaluare a participaţiei deţinute la BCR, tranzacţia cu un pachet de circa 5% din acţiunile BRD din februarie de către BERD la un preţ de 13,05 lei/acţiune. În raport cu acest preţ şi cu multiplu Price/Book Value (book value BRD după IFRS este de 8,19 lei, iar la BCR pentru 2010 este de 8,93 de lei/acţiune şi de 9,133 lei la S1), acţiunea BCR poate fi evaluată la preţul de 14,3 lei. Se pot aplica corecţii pozitive sau negative asupra acestui preţ din evaluarea factorilor ce diferenţiază BCR de BRD”, se arată în documentul citat.rn Autorii raportului susţin că BCR şi BRD sunt primele două bănci din ţara noastră, care au cote de piaţă de 20,7% şi, respectiv, 14,1% după activele totale, pachetele tranzacţionate fiind de 6%, şi, respectiv 5%, ceea ce le asigură comparabilitatea.rn Diferenţele dintre cele două bănci vin din faptul că profitabilitatea BCR este mai scăzută, însă, decât cea a BRD. Totodată, vânzarea participaţiilor BCR de către unul sau mai multe SIF-uri pot asigura poziţie de supramajoritate acţionarului “Erste Group Bank AG”.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii