Daca aveam acest regulament la creditele in valuta acum 5 ani, multa lume nu era azi supraindatorata, considera Steven van Groningen (foto), presedintele Raiffeisen Bank. rnrn”Dacă piaţa locală avea acum cinci ani o reglementare pentru creditele în valută, acum ar fi foarte multe persoane care ar avea lunar mai mulţi bani la dispoziţie, şi nu ar fi nevoite să vireze aceste sume spre plata creditelor”, a spus van Groningen.rnrnPe de alta parte, el a precizat ca noul regulament BNR va afecta in special creditele de consum iar impactul general asupra creditarii va fi redus, in conditiile in care o serie de tipuri de imprumuturi nu vor fi afectate iar volumul de imprumuturi este oricum redus.rnrn”Prima Casă nu este inclusă în acest program, restructurările de credite nu sunt incluse şi nici refinanţările nu sunt incluse, atunci vorbim despre o mare parte din activitatea de creditare care nu va intra sub incidenţa noilor reguli”, a spus Groningen.rnrn”Nu este un mediu în care să te uiţi să iei un credit, să faci o investiţie sau să iei o maşină nouă”, a adaugat el.
„Stiai ca poti sa iei un card de credit chiar daca ai gradul de indatorare depasit? Te ajutam cu un card de credit chiar daca banca ti-a spus ca ai... detalii
Inflatia mare este si consecinta cresterii salariilor, a precizat guveatorul BNR, Mugur Isarescu, cu ocazia prezentarii raportului privind inflatia din 11 noiembrie 2024.Seceta puteica, oferta insuficienta de produse alimentare si... detalii
ING ramane singura dintre bancile romanesti care-si promoveaza corect dobanzile la credite, atat in cadrul reclamelor TV si online, cat si pe site-ul propriu sau in retelele sociale.Mai exact, ING... detalii
Cardurile isi pierd treptat utilitatea, odata cu avansul noilor tehnologii pentru plati.Bancile romanesti au inceput sa implementeze platile instant din aplicatiile bancare, prin serviciul RoPay.Platile instant (care se fac in... detalii