Eureko România își pregătește ieșirea de pe piețele locale de asigurări și de pensii private, negocierile privind vânzarea portofoliului de clienţi fiind purtate cu grupul olandez Aegon, spun surse apropiate discuțiilor, citate de presa.rnrn“Angajații companiei au fost înștiințați la sfârșitul săptămânii trecute că vor intra în șomaj din toamnă și că vor primi salarii compensatorii. Se pare că există discuţii avansate în vederea vânzării întregului portofoliu de clienţi al Eureko, dar cel al pensiilor private este primul vizat”, spune una dintre surse.rnrnEureko Asigurări este o companie ce deține o cotă de sub 1% din piața locală de asigurări, specializată în vânzarea de asigurări de sănătate şi de viaţă. Grupul olandez Eureko a intrat în România odată cu preluarea grupului elen Interamerican, în anul 2001.rnrnEureko a fost liderul pieţei de asigurări private de sănătate din România, dar a pierdut această poziţie în 2012. În urmă cu doi ani, Eureko și-a vândut participația deținută la spitalul privat Euroclinic către furnizorul de servicii medicale private Centrul Medical Unirea.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii