ING va închide operaţiunile de brokeraj din România

Autor:

Bancherul.ro
2012-10-02 23:28

ING va închide operaţiunile de brokeraj din România, ca urmare a deciziei grupului olandez de a se retrage la nivel global de pe toate pieţele unde are astfel de activităţi, cu excepţia zonei Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg) şi a Poloniei, scrie ZF.ro rnrnPentru bursa de la Bucureşti aceasta este o veste foarte proastă, în condiţiile în care ING era unul dintre cei mai mari intermediari din piaţă şi una dintre porţile de intrare pentru banii fondurilor de investiţii străine pe piaţa locală.rnING a fost în primele nouă luni al doilea intermediar de pe bursă, pe piaţa de acţiuni, cu tranzacţii de 1,5 mld. lei (340 mil. euro) şi o cotă de piaţă de 12%. Olandezii au intrat pe piaţa locală de capital în 1998, iar o dată cu ei au venit şi o serie de investitori mari, bursa de la Bucureşti devenind dintr-o dată vizibilă pentru fondurile mari de investiţii care activau la Londra sau alte centre comerciale.rnrnBrokerii ING i-au adus pe bursă pe americanii de la Artio (Julius Baer), care au venit cu zeci de milioane de euro pe piaţa locală între 2000 şi 2004 când puţini investitori străini descoperiseră Petrom, BRD sau SIF-urile. “ING a intrat pe piaţă în 1998, când jocurile le făceau CA IB, Bank Austria, ABN sau SocGen. În acea perioadă, multe firme de brokeraj s-au închis sau au ieşit de pe piaţă din cauza crizei din 97-98, dar în locul lor au apărut altele la fel de puternice. Acum problema e că nu mai apare nimeni”, comenta ieri unul dintre concurenţii brokerilor de la ING.rnrn

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii