România nu a renunțat la recuperarea Tezaurului de la Moscova, care constă în peste 93 de tone de aur, documente importante și titluri de valoare, însă, deși a făcut numeroase demersuri în acest sens, de la Moscova vin doar răspunsuri evazive, a declarat vineri consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu, citat de Agerpres.
“Comisia româno-rusă funcționează (constituită în 2003 — n.r.), chiar dacă nu s-a întâlnit de mai mult timp și un consilier al guvernatorului din Banca Națională, Cristian Păunescu, face parte din această comisie care este coordonată de Ministerul de Externe. De discutat nu prea mai este nimic pentru că aici este vorba de o creanță, cum se spune, în drept, certă și exigibilă, iar această creanță nu este pusă în discuție, mai ales că Banca Națională are un dosar cu acte originale în care se prevede clar ce s-a dat, ce a ajuns, ce a fost primit. Ambasadorul Franței a fost gajant, a și semnat de exactitatea datelor înscrise. Acest dosar original este considerat atât de important pentru că este o parte din averea țării. România, încă dinainte de 1989, tot ridică la Moscova această problemă, dar de acolo nu vine niciodată niciun răspuns sau răspunsuri evazive”, a explicat Vasilescu.
El a spus că Tezaurul conținea, pe lângă aurul BNR, și documente, arhive întregi, bijuteriile familiei regale, bijuteriile multor familii boierești.
Cât despre șansele ca România să recupereze acest tezaur, oficialul BNR spune că speră măcar ca acesta să nu fie uitat. “Banca Națională își dorește ca această realitate, o creanță pe care România o are față de Rusia la nivelul de 92 de tone de aur din Banca Națională să rămână vie în conștiința populației acestei țări și în memoria afectivă“, a spus Adrian Vasilescu.
În ceea ce privește posibilitatea ca țara noastră să apeleze la o instanță internațională pentru recuperarea acestei creanțe, oficialul spune că un astfel de demers ar trebui făcut doar dacă reușita este sigură.
‘Chiar dacă avem dovezi, se spune că în diplomație se folosește foarte bine un proverb: ‘Când un bărbat cere mâna unei doamne pentru căsătorie, o face numai când știe sigur că răspunsul va fi ‘da’. În diplomație se practică această idee. Dacă nu știm sigur că răspunsul va fi da, fie al unei instanțe de judecată, fie al unui for internațional, nu are sens să deschidem și să ne întoarcem de acolo învinși’, a adăugat Adrian Vasilescu.
În timpul Primului Război Mondial, România a trimis la Moscova tezaurul țării, pentru siguranță și păstrare, care conținea peste 93 de tone de aur, documente importante și titluri de valoare. Din acesta, țara a recuperat doar 33 de kilograme de aur, printre care și cloșca cu puii de aur. Dosarul este păstrat sub cheie, în seiful Băncii Naționale a României.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii