Cădere dramatică a creditului de consum: 1,3 milioane de contracte au dispărut în criză

Autor:

Bancherul.ro
2011-09-28 08:11

Aproape 1,3 milioane de credite de consum au ieşit din bilan­ţurile băncilor fără să fie înlocuite cu altele noi de la sfârşitul lui 2008, când criza îşi făcea apariţia, şi până în luna august a acestui an, arată datele Biroului de Credit, instituţia care centralizează date privind creditele acor­date de bănci şi instituţii financiare ne­ban­care (IFN), scrie ZF.rornrnScăderea s-a accelerat în ultimul an şi jumătate, când 800.000 de credite au fost închise fie prin comasare în urma operaţiunilor de refinanţare, fie prin rambursare integrală, fie prin scoatere din bilanţuri din cauza neplăţii.rnrnLa sfârşitul lunii trecute persoanele fizice mai aveau 3,5 milioane de credite de consum în derulare la sfârşitul lunii trecute, cu 27% mai puţine decât în decembrie 2010, când soldul finanţărilor însuma aproape 74 miliarde de lei (18,5 mld. euro).

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii