Ministerul Finanțelor Publice (MFP) lucrează la un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Fiscal astfel încât debitorii care apelează la darea în plată să fie scutiți de impozitul aferent transferului de proprietate, însă doar la prima dare în plată, a anunțat joi ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu (foto).
“Subiectul este încă în discuții la MFP. În acest moment lucrăm la o versiune în care să avem o excepție pe o proprietatea supusă regimului de dare în plată. Ne-am întâlnit ieri (miercuri—n.r.) cu reprezentanții notarilor și cu ai Parlamentului care au lucrat la această lege. Suntem în faza în care încercăm să identificăm toate cazurile și să le surprindem în mod corect în această modificare, astfel încât să se poată implementa, să nu ne lovim și de alte probleme. Trebuie să găsim un mecanism simplu. Căutăm formule ca legea să iasă clară, dar principiul acesta este să exceptăm de la această taxă pe tranzacție o proprietate dată în plată”, a explicat Dragu.
Potrivit acesteia, se ia în calcul aplicarea scutirii pentru o singură locuință, și nu o triere a beneficiarilor în funcție tranșe de venit sau alte criterii, pentru că astfel actul normativ ar fi greu de implementat.
Ministrul Finanțelor a precizat că se analizează și cazul celor care au fost deja executați silit și figurează cu datorii la stat în contul impozitului datorat pentru transferul de proprietate de la momentul executării.
“Este în lucru și acest aspect. Încercăm să ne uităm la toate situațiile și să le tratăm pe toate, astfel încât ordonanța să fie una completă”, a mai spus Dragu.
De asemenea, la Ministerul Finanțelor se analizează și cazul celor care au garantat un credit cu mai multe proprietăți (imobile, terenuri).
Potrivit acesteia, Ordonanța de Urgență va trebui să fie gata până la finalul lunii iunie, pentru ca Parlamentul sa fie încă în activitate. În aceste condiții, Finanțele vor încerca să lanseze proiectul de Ordonanță în dezbatere publică săptămâna viitoare.
Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 28 aprilie și a intrat în vigoare în data de 13 mai.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii