acf
domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init
action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/u101083808/domains/gxo-global.ro/public_html/subdomains/bancherul/wp-includes/functions.php on line 6121Angajaţii Credit Europe Bank au cerut sprijinul Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB), după ce banca a decis începerea unei proceduri de restructurare, prin care salariaţilor li se cere să-şi semneze demisia, pentru a evita plata salariilor compansatorii, susţine preşedintele FSAB. rnrn”Am primit 3 sesizări din partea CEB, însă nefiind membri de sindicat, nu am putut interveni pentru a-i sprijini. El susţine, cu toate acestea, că în celelalte bănci membre ale sindicatului nu a exista până în prezent presiuni de acest fel asupra salariaţilor, în condiţiile în care FSAB trebuie să primească o sesizare în acest sens cu cel puţin 60 de zile înainte”, a mai spus preşedintele federaţiei, Paraschiv Constantin, citat de NewsIn.rnrnTotodată, FSAB va purta discuţii cu reprezentanţii băncilor pentru găsirea unor soluţii în actualul context, în cazul în care se va observa o încetinire drastică a activităţii ofiţerilor de credite.rnrn”Până la sfârşitul lunii martie vrem să încheiem discuţiile cu băncile şi este posibil ca unii ofiţeri de credite să nu mai poată lucra la aceeaşi intensitate şi să fie transferaţi la recuperări de creanţe. Facem o analiză la nivelul federaţiei şi luăm în calcul recalificarea salariaţilor”, a mai spus Constantin.rn
Banca Comercială Română (BCR) anunță numirea Ioanei Gheorghiade în funcÈ›ia de Chief Risk Officer (CRO) È™i membru al Comitetului Executiv al băncii, sub rezerva aprobării de către autoritățile de reglementare,... detalii
Maria ZoicaÈ™ se va alătura ING Bank România în calitate de Director al departamentului Resurse Umane începând cu luna noiembrie 2024, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:Maria are peste... detalii
Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo, unul dintre cele mai solide grupuri bancare din Europa, anunță numirea lui Alessio Cioni în funcÈ›ia de Director General È™i... detalii
Cătălin Caragea a primit aprobarea BNR pentru funcția de Director General Adjunct, Chief Risk Officer la Banca Transilvania, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:Cătălin Caragea a venit în Grupul... detalii