Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the acf domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/u101083808/domains/gxo-global.ro/public_html/subdomains/bancherul/wp-includes/functions.php on line 6121
Creștere conjuncturală a inflației anuale, in noiembrie 2022. Efectul de bază, determinant – Bancherul

Creștere conjuncturală a inflației anuale, in noiembrie 2022. Efectul de bază, determinant

Autor:

Dan Palangean
2022-12-14 18:05

Creșterea anuală a prețurilor a ajuns în decembrie 2022 la 16,76%, deși inflația lunară a avut cea mai redusă valoare din ultimele trei luni (+1,25%), potrivit datelor publicate de INS.

Explicația constă în faptul că evoluția a fost defavorizată conjunctural de efectul de bază (0% în noiembrie 2021, așa încât toată creșterea s-a transmis în indicele anual).

Inflaţia MEDIE anuală a urcat la 13,1% pe metodologia națională. Pe calculul armonizat la nivel internațional, inflația MEDIE anuală IAPC a fost de numai 11,4% iar majorarea prețurilor față de aceeași lună din anul precedent, comunicată la Eurostat, s-a situat la 14,6%, mult sub valoarea de 16,8% stabilită pe metodologia internă.

Prețurile produselor alimentare au crescut în octombrie cu 1,54% (21,5% pe ultimele 12 luni și 20,5% față de finalul anului anterior) și au determinat două cincimi din majorarea indicelui de prețuri la consumator. Alimentele de bază s-au scumpit pe toată linia cu excepția fructelor din import (-3,30%) și a categoriei „alte legume și conserve de legume” (-2,15%).

Valori mai semnificative s-au înregistrat la ouă (+7,20%, după +6,62% în luna anterioară),lapte și produse lactate (+3,18% și influența maximă pe IPC de 0,16pp), zahăr și produse zaharoase (+2,22%), fructe proaspete (+2,97%, contrabalansate de citrice), produse de morărit și panificație (+2,02%) și carne și preparate din carne (+1,19%, cu +2,88% la conserve).

[1]

Pe segmentul de produse nealimentare, indicele total a fost de 1,03%, valoare alimentată de scumpirea combustibililor (+1,26%) și de scumpirea energiei electrice, teoretic plafonate (+1,75%). De remarcat că s-au pus mai serios în mișcare prețurile la igienă și cosmetice (+2,41%), precum și avansul consemnat de autoturisme (+1,41%).

La servicii, s-a consemnat o majorare de 1,31%, cu valori mai importante la reparații auto (+2,49%), igienă și cosmetică (ambele cu +2,38%), restaurante (+1,59%) și chirii (+1,43%). Pe fondul aprecierii leului, serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,27%. Transportul aerian s-a ieftinit cu 10,44% dar a rămas cu aproape 24% mai scump față de noiembrie 2021.

Din păcate, inflația de bază a continuat să crească

Valoarea indicatorului CORE 2 ajustat, aflat sub influența politicii monetare, a urcat la cea mai mare valoare din ultimele 12 luni (+1,59%) și pe trend constant crescător în partea a doua a anului. Deciziile succesive de majorare relativ moderată (și temporizată în context regional) a dobânzii de politică monetară au urmărit să lase un anumit spațiu pentru creșterea economică.

[2]

Prețurile industriale, situate cu avansul anual în scădere semnificativă la circa 41% (53% la intern), vor continua transmiterea parțială (însă fermă) spre coșul de consum în lunile care urmează. De reținut, va fi dificil de îmbunătățit în decembrie indicele anual de inflație printr-un avans lunar sub cel de 0,71% consemnat în decembrie 2021.

Revenirea la valori de o cifră, amânată pentru 2024

Valoarea estimată oficial pentru IPC la finalul anului în curs va fi ușor depășită, spațiul rămas pentru luna decembrie de creștere a prețurilor fiind de doar 0,31%. Scăderea semnificativă din prima parte a anului 2023 se va face prin efect de bază favorabil (prin îmbunătățirea valorilor din martie 2022 cu 1,88% și, mai ales, aprilie 2022 cu 3,74%), în condițiile păstrării pe timp mai îndelungat plafonării prețurilor la curent electric și gaze.

[3]

Revenirea la valori cu o singură cifră a fost amânată în estimări din partea a doua a anului viitor (când se va menține un nivel relativ ridicat, tot prin efect de bază, de data aceasta defavorabil) spre începutul lui 2024 (9,8% la finele T1, cu o prognoză ulterioară ce apare drept liniștitoare, doar 4,2% în T4).

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analize economice

România, „lanterna roșie” a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare în UE

România a înregistrat È™i în anul 2023 cea mai scăzută pondere în PIB a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare din UE, potrivit datelor comunicate de Eurostat.Cu un procentaj de 0,52%, în condiÈ›iile... detalii

Deficitul contului curent, peste 24 miliarde euro după primele zece luni

Contul curent al balanÈ›ei de plăți a înregistrat pe primele zece luni din 2024 un deficit de 24,21 miliarde euro, cu 31% mai mare față de aceeaÈ™i perioadă a anului... detalii

Deficit comercial record în octombrie 2024

Exporturile României au fost în octombrie 2024 de 8,45 miliarde euro (+0,5% față de aceeaÈ™i lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 12,17 miliarde... detalii

Productivitatea în comerț, peste cea din industrie

Productivitatea muncii în comerÈ› s-a situat peste productivitatea muncii în industrie anul trecut, potrivit datelor publicate de INS.Raportarea valorii adăugate brute obÈ›inute pe tipuri principale de activități la numărul de... detalii