Cursul de schimb anunțat luni de Banca Națională a României (BNR) este în concordanță cu evoluția valutelor din regiune, iar variația acestuia este oarecum normală pentru această perioadă, susține purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, în condițiile în care moneda națională și-a continuat aprecierea față de euro, atingând minimul istoric al acestui an.
“BNR nu are niciun un barem al cursului, iar variația acestuia este oarecum normală pentru această perioadă. Este o variație nesemnificativă, de cel mult doi bani, și este în concordanță cu ceea ce se întâmplă în regiune”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Dan Suciu.
Cursul anunțat de Banca Națională a României (BNR) a atins luni minimul istoric al acestui an, respectiv 4,4444 lei/euro.
Leul a câștigat luni 1,68 bani (0,38%) în raport cu moneda europeană, comparativ cu valoarea anunțată în ședința de vineri, când cursul de schimb se situa la 4,4612 lei/euro.
Raportat la dolarul american, moneda națională a stagnat, cotația fiind aceeași de vineri, adică 4,0459 lei/dolar.
Aceeași situație s-a consemnat și în privința francului elvețian, cursul de schimb rămânând la 4,1051 lei, similar celui de vineri.
Gramul de aur s-a ieftinit luni, ajungând la 171,1302 lei, de la 172,4570 lei, cât a fost la finele săptămânii precedente.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii