Cea mai nouă facilitate BT Pay vine cu o alteativă de economisire pentru clienții Grupului Banca Transilvania care folosesc această aplicație, Investiții în fondurile administrate de BT Asset Management (BTAM), anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
Toți pașii necesari pentru a investi prin intermediul fondurilor BTAM sunt online: alegerea fondului, semnarea contractului, tranzacționarea și vizualizarea istoricului investițiilor.
De asemenea, clienții au opțiunea de a activa recurența investițiilor.
Fondurile oferă posibilitatea investirii, din veniturile lunare, într-unul sau mai multe fonduri mutuale, pe termen scurt, mediu sau lung. Suma minimă pentru prima investiție într-un fond poește de la 50 lei/25 euro/25 dolari americani.
BT Asset Management oferă o gamă variată de fonduri de investiții, cu grade de risc și randamente potențiale foarte diferite: de la fonduri de obligațiuni sau cu venit fix, până la fonduri care investesc în acțiuni din România, Uniunea Europeană sau din state terțe, inclusiv fonduri tematice – agro, energie, real estate sau tehnologie.
“Noua opțiune aduce mai aproape clienții BT de lumea investițiilor, printr-o experiență simplă, rapidă și care oferă claritate în alegerea fondului în funcție de obiectivele utilizatorului. Este un pas important în educația financiară și în formarea de comportamente prin gestionarea sănătoasă a banilor.
Fondurile de investiții reprezintă o alteativă de economisire care completează universul BT Pay și care ajută la un plan financiar pe termen lung, inclusiv prin setarea unei investiții recurente.
Utilizatorii pot alege fonduri care investesc în cele mai importante companii din România, promovându-ne ca țară și susținând astfel capitalul românesc.
Gama de produse este completată de fonduri care investesc în companii inteaționale din diferite domenii, asigurând în acest fel un portofoliu diversificat” – declară Oana Ilaș, Director General Adjunct Retail Banking, Banca Transilvania.
BT Asset Management, companie a Grupului Banca Transilvania, este unul dintre liderii pieței de administrare a investițiilor, cu peste 200.000 de clienți și 5 miliarde de lei active în administrare.
Patria Credit IFN SA, instituție financiară nebancară parte a Patria Bank Group, anunță semnarea unui nou acord de garantare cu Fondul European de Investiții (FEI), prin programul EUInvest, pentru acordarea... detalii
CEC Bank oferă clienților săi posibilitatea achiziționării produselor de asigurare de tip STAND ALONE - produse de asigurare de sine stătătoare, independente de produsele bancare, emise de către Asiguratorii parteneri,... detalii
CEC Bank a acordat fermei Tu Agrar, parte a grupului Rodbun, un credit de investiÈ›ii de 3,3 milioane de euro, având ca destinaÈ›ie achiziÈ›ia părÈ›ilor sociale ale Frontier Invest Group,... detalii
 Fuziunea celor două companii contribuie la consolidarea pe piață a BT Leasing. BT Leasing ajunge la 35.000 de clienți. OTP Leasing este a patra companie cu care BT Leasing... detalii