Modul de alocare a fondurilor europene pentru 2007-2013 este unul din factorii care explică gradul redus de absorbţie, de sub 10% în septembrie 2012, întrucât doar 15% din fondurile nerambursabile au fost alocate sectorului privat şi IMM-urilor, conform unei analize Volksbank România, citata de presa.rnrn”Există decalaje foarte mari între obiectivele iniţiale şi rezultatele actuale. Este nevoie de o analiză serioasă în acest domeniu, pe care să se bazeze negocierile pentru bugetul până în 2020″, a declarat Anca Bălaşu, şef dezvoltare produse Persoane Juridice la Volksbank România.rnrnUn exemplu îl reprezintă fondurile din Programul Operaţional Sectorial – Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), unde autorităţile estimau în 2007 că absorbţia va determina o creştere suplimentară a industrieri prelucrătoare cu 38%. De asemenea, autorităţile estimau în 2007 că sumele atrase din fonduri UE nerambursabile în exerciţiul financiar 2007 – 2013 vor determina o creştere economică de 25% până în 2020, din care mare parte se va concretiza în primii ani.rnrn”Nu doar că n-avem această creştere, dar, în ansamblul ei, economia a scăzut cu aproape 12% faţă de 2007. Iar gradul de absorbţie sub 10% este de-a dreptul îngrijorător”, afirmă reprezentantul Volksbank.rnrnBălaşu consideră că ponderea mica alocată beneficiarilor din sectorul privat este unul dintre factorii care explică performanţele slabe.rnrnDin alocările nerambursabile de 3 miliarde euro pentru POS CCE, sumele care revin IMM se ridică la 856 milioane euro (28%), iar la POS Dezvoltarea Resurselor Umane s-au alocat pentru firmele mici şi mijlocii 989 milioane euro, dintr-un total de 4,08 miliarde euro (24%).rnrnCea mai mare sumă a fost pusă la dispoziţia IMM prin programul Regio, cu 1,22 de miliarde euro, dintr-o alocare de 4,38 miliarde euro, în timp ce la POS Transport şi POS Mediu nu există fonduri pentru IMM.rnrnPer total, IMM-urile pot accesa fonduri europene şi de coeziune (exceptând Programul Naţional de Dezvoltare Rurală) de 3 miliarde euro aferente unor alocări în sumă de 20,56 miliarde euro.rnrnÎn cazul PNDR, alocarea către IMM se ridică la 5,7 miliarde euro, adică 65% din totalul de 8,7 miliarde euro, iar rata de absorbţie este semnificativ mai înaltă decât în cazul altor programe.rnrn”Cei cinci ani de experienţă cu fonduri europene demonstrează şi alte probleme în gestionarea banilor europeni. Mie, ca bancher, mi-ar fi foarte greu să finanţez un profesor de liceu care vrea să-şi facă ferma de prepeliţe, însă, în cazul fondurilor, sunt multe astfel de exemple. Experţii din mediul privat şi mai ales din cel bancar ar trebui implicaţi mai mult şi din timp în procesul de evaluare şi selecţie, şi chiar în elaborarea ghidurilor”, a mai spus Bălaşu.rnrnCel mai important program destinat investiţiilor în creşterea productivităţii IMM-urilor este programul creşterea competitivităţii economice, dar şi în acest caz gradul de absorbţie este foarte redus, de 6,77%, sub media la nivel naţional.rnrnBălaşu crede că s-a ajuns în această situaţie din cauza timpilor foarte mari de răspuns la cererile de proiecte – peste un an de zile şi din cauză că apelurile pe unele proiecte n-au fost lansate nici până în prezent.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii