Leul a fost cel mai afectat săptămâna trecută de noul episod de acutizare a crizei elene, din cauza expunerii României faţă de băncile greceşti, care deţin aproape 20% din piaţă, scrie într-un raport de vineri Rainer Singer, unul dintre cei doi şefi ai departamentului de cercetare pe Europa Centrală şi de Est la Erste Group, acţionarul majoritar al BCR.rnrn”Temerea este că ar putea ieşi valută din România, ceea ce ar sufoca economia. Este imposibil de spus cum va evolua criza elenă. Totuşi, situaţia actuală a României diferă din multe puncte de vedere faţă de cea din 2009, când ameninţarea unei retrageri de capital străin era de asemenea prezentă”, consideră Singer, citat de Ziarul Financiar.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii