Erste Group: Aurul intra intr-o noua etapa de crestere exuberanta a pietei

Autor:

Bancherul.ro
2011-07-05 08:55

În raportul anual privind aurul (VEZI raportul in documentul atasat), analiştii Erste Group constată că cererea de aur din partea investitorilor a crescut de zece ori pe parcursul ultimilor zece ani, ceea ce indică faptul că aurul intră într-o nouă etapă de creştere exuberantă a pietei, în conditiile în care China şi India stimulează cererea, se arata intr-un comunicat de presa al Erste Group. rnrnPretul aurului a fost influentat şi de programele globale de stimulente monetare şi se preconizează chiar o nouă creştere a cursului dernschimb dintre aur şi hârtie, analiştii Erste indicând un pret tintă de 2.000rnUSD pentru aur în următoarele 12 luni.rnrn„De la publicarea primului nostru raport privind aurul în urmă cu cinci ani, pretul aurului a crescut cu +140%. Estimarea expertilor din urmă cu trei ani, care indica un pret pe termen lung de 2.300 USD, ar putea fi considerată chiar prea conservatoare acum”, a precizat Ronald Stöferle, analistul pentru aur al Erste Group.rnrnAurul are de câştigat de pe urma crizei nerezolvate a datoriilorrnProblema datoriilor excesive aşteaptă încă să fie rezolvată, în conditiile în care majoritatea creantelor nu au fost anulate sau rambursate. Din acest motiv, ratele reale ale dobânzii vor rămâne la un nivel scăzut ceea ce asigură un mediu perfect pentru aur. rnrnExistă doar câteva moduri de a scăpa din capcana datoriilor: creşterea datoriilor, în maniera făcută de Statele Unite după al doilea Război Mondial, sau alternativa reducerii drastice a cheltuielilor şirnconsolidării rigide a bugetului, aşa cum au făcut tările scandinave în anii 1990.rnrnUnele dintre cele mai dureroase optiuni sunt reprezentate de creşteri masive ale impozitelor, crearea inflatiei, deprecierea monedei sau, în ultimă instantă, falimentul unei tări. Ne aşteptăm ca aurul să câştige în toate aceste scenarii.rnrnDe asemenea, se uită adesea că India şi China au rămas cei mai importanti factori pe partea de cerere. O atractie mai mare pentru aur, combinată cu creşterea veniturilor disponibile, va avea cu sigurantă un efect pozitiv asupra cererii pentru aur. Până în 2020, pietele emergente vor genera 50% din PIB-ul global, în creştere de la 19% în 2000.rnrnNivelul pretului rămâne atractiv – nu se întrevăd bule speculativernrnCererea investitorilor reprezenta doar 4,8% din totalul cererii în anul 2000, dar ponderea a crescut la aproape 40% anul trecut. Conform analiştilor Erste Group, evolutia indică o revenire clară şi puternică a tendintei ascendente şi anuntă o nouă etapă de creştere exuberantă a pietei. rnrnNe putem aştepta ca investitorii institutionali să domine următoarea etapă. În principal, companiile de asigurări şi fondurile de pensii ar trebui să îşi majoreze plasamentele în aur, dată fiind corelarea redusă sau chiar negativă cu actiuni şi în special cu obligatiuni. rnrnAurul este recunoscut ca fiind o investitie sigură deoarece nu şi-a pierdut niciodată valoarea. „Probabil că această tendintă nu se varnatenua prea curând. Preconizăm continuarea creşterii pretului aurului”, a declarat Stöferle.rnrnAurul, ca oponent al monedelor de hârtie neacoperite, rămâne un excelent instrument de protectie împotriva celor mai nefavorabile scenarii. Mai mult, există o corelare clară între pretul aurului şi nivelul de încredere. Un pret în scădere al aurului ar fi astfel corelat cu creşterea sau cel putin stabilizarea nivelului de încredere. Credem că încrederea pierdută în ultimii ani nu va fi recuperată prea curând şi că, prin urmare, aurul încă prezintă un excelent profil risc/randament.rnrnPilonul de aur al unei strategii de investitii inteligenternrnAurul ar trebui să facă parte din fiecare portofoliu, din motive ce tin de diversificarea şi asigurarea investitiilor.rnNumeroase studii dovedesc că aurul, ca element de portofoliu, reduce riscul general şi îmbunătăteşte performanta.rnAproximativ 5 – 10% din portofoliu ar trebui investit în aur. rnrnSpre deosebire de actiuni sau obligatiuni, nu există conditionalităti ataşate aurului. De aceea, aurul este extrem de indicat din motive de diversificare. „Încă ne aşteptăm ca pretul aurului să crească cel putin până la nivelul maxim de până acum, ajustat la inflatie, de 2.300rnUSD/uncie (din 1980), la încheierea etapei de creştere exuberantă a pietei”, a estimat Stöferle. rnrnUnele comparatii istorice sugerează chiar valori mai mari. Stöferle explică de ce aurul nu aduce nicio dobândă: „Aurul reprezintă ornproprietate pură, fără nicio obligatie fată de o persoană sau o institutie. Nu contine niciun risc în contrapartidă.” În luna precedentă, în special, s-a observat o tendintă clară de favorizare a aurului în calitate de activ. Aurul a fost văzut tot mai mult drept monedă din cea mai pură esentă şi din ce în ce mai putin ca marfă.rnrnRevenirea la standardul aurului?rnrnIdeea de o monedă necorelată cu aurul ar fi fost probabil absurdă acum 100 de ani. Astăzi, doar gândul că în 1971 fiecare 35 de dolari americani aveau ca echivalent o uncie de aur este absurd. „O revenire la standardul aur nu este realistă în momentul de fată. Dar totuşi discutiile în acest sens s-au reluat. Presiunea trebuie să mai creascărnînainte de a implementa măsuri concrete“, a declarat Stöferle. rnrnDiverse studii despre monede prezintă un fenomen interesant: cu cât raportarea la aur este mai puternică, cu atât scade inflatia.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Opinie

Creditare iresponsabila promovata de un broker

„Stiai ca poti sa iei un card de credit chiar daca ai gradul de indatorare depasit? Te ajutam cu un card de credit chiar daca banca ti-a spus ca ai... detalii

Inflatia este si consecinta cresterii salariilor

Inflatia mare este si consecinta cresterii salariilor, a precizat guveatorul BNR, Mugur Isarescu, cu ocazia prezentarii raportului privind inflatia din 11 noiembrie 2024.Seceta puteica, oferta insuficienta de produse alimentare si... detalii

ING ramane singura dintre bancile romanesti care-si face corect reclama la credite

ING ramane singura dintre bancile romanesti care-si promoveaza corect dobanzile la credite, atat in cadrul reclamelor TV si online, cat si pe site-ul propriu sau in retelele sociale.Mai exact, ING... detalii

Cardurile devin inutile: acum se pot face plati instant gratis din aplicatiile bancare

Cardurile isi pierd treptat utilitatea, odata cu avansul noilor tehnologii pentru plati.Bancile romanesti au inceput sa implementeze platile instant din aplicatiile bancare, prin serviciul RoPay.Platile instant (care se fac in... detalii