Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the acf domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/u101083808/domains/gxo-global.ro/public_html/subdomains/bancherul/wp-includes/functions.php on line 6121
Evoluția PIB pe 2020, păstrată la -3,7% în varianta definitivă, dar cu schimbări substanțiale în structură – Bancherul

Evoluția PIB pe 2020, păstrată la -3,7% în varianta definitivă, dar cu schimbări substanțiale în structură

Autor:

Dan Palangean
2022-10-24 11:06

INS a confirmat valoarea definitivă pentru creșterea PIB în termeni reali pe 2020 la -3,7%, la fel ca în varianta semidefinitivă de anul trecut.

Deși valoarea rezultatului economic exprimată în termeni nominali a fost majorată cu aproape 8 miliarde lei, de la circa 1.058,93 miliarde lei la 1.066,78 miliarde lei, deflatorul utilizat a fost majorat și el de la 3,9% la 4,1%, ceea ce a păstrat rezultatul anterior.

Cu prilejul apariţiei datelor definitive pentru anul 2020 în materie de rezultat economic, a fost publicat și setul de date definitive pentru evoluţia în termeni reali a PIB în perioada 2005 – 2020.

În comunicatul oficial ar fi de remarcat modificări substanțiale intervenite în raport cu varianta semidefinitivă. Evoluția industriei a fost recalculată în jos, de la -4,5% la -6,5%, de unde și influența negativă majorată de la -0,9 puncte procentuale la -1,4 puncte procentuale. Totodată, scăderea comerțului s-a dovedit a fi pe jumătate mai redusă, doar -3,2% față de -6,4% anterior (efect pe PIB de la -1,2 pp la -0,6 pp). Ceea ce a inversat ordinea celor două sectoare econmice principale în timpul pandemiei în ce privește evoluția PIB.

[1]

Rezultatele din construcții (+4,3% în loc de +9,3% în volum) și din tranzacții imobiliare ( -4,1% în loc de +0,9%) au fost reevaluate clar în jos, la fel ca și cele din activități profesionale (-6,1% în loc de -2,5%) sau spectacole, reparații de uz casnic și alte servicii (-20,6% în loc de -16,4%), cu efectele de rigoare pe PIB.

Practic, situația păstrării nivelului de -3,7% pentru rezultatul PIB 2020 se datorează rectificării foarte ample a evoluției în volum a sectorului de intermedieri financiare și asigurări (de la -29,2% până la +24,3%). Modificarea, de o amplitudine bizară, a condus de la o diminuare a PIB cu 0,7 pp la inducerea unei creșteri de 0,6 pp.

Noile calcule confirmă existența unei probleme mai mari cu scăderea producției în sectorul industrial decât se părea inițial, cu observația că procesul începuse ÎNAINTE DE DECLANȘAREA PANDEMIEI. Precum și limitarea scăderii economice pe bază de consum generator de deficite în creștere, cu un sector financiar mutat de pe podiumul influențelor negative în poziția de principal susținător al PIB.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Institutul National de Statistica

Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 8% pe primele 10 luni

Cifra de afaceri din comerÈ›ul cu amănuntul (fără autovehicule È™i motociclete) raportat la aceeaÈ™i lună din anul precedent a consemnat un avans al vânzărilor de 11,1% brut, valoarea ajustată cu... detalii

Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut

Exporturile României au fost în septembrie 2024 de 8,15 miliarde euro (+0,3% față de aceeaÈ™i lună a anului anterior), în timp ce importurile s-au situat la valoarea de 10,72 miliarde... detalii

Producția industrială, în scădere semnificativă

Potrivit INS, producÈ›ia industrială a coborât până la -12,8% în august 2024 față de luna anterioară pe seria brută, deÈ™i a fost calculată la +1,1% în varianta ajustată după perioada... detalii

Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna august 2024 de 2.566 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice... detalii