acf
domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init
action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/u101083808/domains/gxo-global.ro/public_html/subdomains/bancherul/wp-includes/functions.php on line 6121Noul cod de procedură civilă ar putea desfiinţa peste 500 de locuri de muncă ale executorilor bancari, prin două prevederi care interzic executările prin angajaţii băncilor şi le permit doar prin executorii judecătoreşti, a spus luni preşedintele Federatiei Sindicatelor din Asigurari si Banci (FSAB), Paraschiv Constantin.rnrn”Legea ar putea fi promulgată până la sfârşitul lunii mai, însă vom face presiuni pe lângă comisiile juridice din Parlament, Ministerul Justiţiei şi, dacă este nevoie, şi la Comisia Europeană. Nu excludem acţiuni în stradă, în cazul în care vom fi nevoiţi”, a declarat Constantin, citat de NewsIn.rnrnPreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB) susţine că, până în prezent, atât Banca Naţională a României (BNR), cât şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB) au făcut demersuri pe lângă Ministerul Justiţiei pentru ca noul cod de procedură civilă să nu cuprindă articolele incriminate – 602 şi 604, alineatul 2 -, în condiţiile în care, dacă băncile vor fi nevoite să recurgă la executori judecătoreşti, comisioanele percepute de aceştia se vor resimţi în costurile creditelor.rnrn”Orice titlu executoriu presupune un comision, în detrimentul executorilor bancari, care în prezent lucrează pe salariu fix, fără comisioane. Băncile vor trebui să-şi ia măsuri de siguranţă şi să mărească dobânzile”, a menţionat Constantin.rnrnPe de altă parte, executorii bancari au şi un rol de prevenire, pentru a nu se ajunge la executarea silită, însă executorii judecătoreşti “vor fi dispuşi să aştepte şi 12 luni ca să obţină comisioane cât mai mari”, a mai spus preşedintele FSAB.rn
Banca Comercială Română (BCR) anunță numirea Ioanei Gheorghiade în funcÈ›ia de Chief Risk Officer (CRO) È™i membru al Comitetului Executiv al băncii, sub rezerva aprobării de către autoritățile de reglementare,... detalii
Maria ZoicaÈ™ se va alătura ING Bank România în calitate de Director al departamentului Resurse Umane începând cu luna noiembrie 2024, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:Maria are peste... detalii
Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo, unul dintre cele mai solide grupuri bancare din Europa, anunță numirea lui Alessio Cioni în funcÈ›ia de Director General È™i... detalii
Cătălin Caragea a primit aprobarea BNR pentru funcția de Director General Adjunct, Chief Risk Officer la Banca Transilvania, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:Cătălin Caragea a venit în Grupul... detalii