ING Bank permite clientilor sa-si amane ratele la credite, conform OUG 227/2020

Autor:

Bancherul.ro
2021-01-28 10:55

ING Bank România prelungește programul de amânare a obligațiilor de plată ale clienților săi până la 15 martie 2021, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 227 din 30 decembrie 2020, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

Astfel, persoanele fizice și juridice afectate de pandemia COVID-19 care necesită sprijin și care sunt eligibile conform noilor criterii pot solicita băncii amânarea plăților.

Noile criterii de eligibilitate, aplicabile atât persoanelor fizice cât și juridice sunt:

– Creditele contractate să nu aibă restanțe la momentul solicitării suspendării;

– Data scadenței finale a obligațiilor de rambursare prevăzută în contractele de credit să fie ulterioară datei solicitării amânării obligațiilor de plată. În plus, eligibile pentru suspendare sunt plățile la creditele acordate înainte de data de 30 martie 2020 (inclusiv) și la cele care nu au fost declarate scadente anticipat până la 31 decembrie 2020 (inclusiv);

– Perioada maximă de suspendare a obligațiilor de plată pentru un credit este de nouă luni. Aceasta va include, dacă este cazul, și perioada de suspendare de care a beneficiat clientul în 2020.

Dacă, de exemplu, pentru un credit a beneficiat deja de șase luni de suspendare, mai poate solicita suspendare pentru acel credit pentru maximum trei luni.

Dacă a beneficiat deja de nouă luni de suspendare a ratelor, nu mai poate beneficia de o nouă suspendare în temeiul Ordonanței.

Clienții ING Bank România pot găsi cele mai importante informații cu privire la prevederile noii Ordonanțe pe ing.ro, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.

În plus, pe ing.ro sunt disponibile și simulatoare pentru calcularea efectelor suspendării ratelor de credit, precum și exemple reprezentative.

ING Bank România menționează faptul că suspendarea obligațiilor de plată nu înseamnă ștergerea sau anularea acestora, ci doar amânarea lor.

Ea presupune în continuare calculul unei dobânzi pentru perioada în care ratele sunt suspendate și perceperea acesteia după încheierea perioadei de suspendare conform prevederilor OUG 37/2020 completată de OUG 227/2020.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Criza COVID-19

Erste Group: Am inceput cu bine anul 2021, ce promite sa fie un an al revenirii solide

"Am inceput cu bine anul 2021, ce promite sa fie un an al revenirii solide", a declarat Stefan Dörfler, CFO al Erste Group, cu ocazia prezentarii rezultatelor financiare din T1 2021... detalii

Banca Transilvania sustine un program de finantare a proiectelor sociale de cartier din Bucuresti

Fundația Comunitară București, împreună cu Banca Transilvania, lansează “Inclusiv în cartier”, programul care sprijină dezvoltarea proiectelor în comunitățile de cartier, conform unui comunicat de presa, in care se mai arata:Valoarea... detalii

Curs acreditat de educatie financiara pentru profesori

Ministerul Educației și Cercetării, Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor, Institutul Bancar Român, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Institutul de Studii Financiare anunță acreditarea singurului curs integral „Educație... detalii

Elevii castigatori ai concursului de educatie financiara European Money Quiz

Peste 1.630 de elevi cu vârsta între 13-15 ani din 125 de școli, licee și colegii de la nivel național au participat la ediția a III-a a finalei naționale a... detalii