Ministerul Finantelor emite, din 4 ianuarie 2021, noi emisiuni de titluri de stat prin Programul Tezaur

Autor:

Bancherul.ro
2020-12-23 21:52

Ministerul Finanțelor Publice emite, începând cu 4 ianuarie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,25%, 3,5% și 3,75%, conform unui comunicat de presa, in care se mai arata:

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

⦁ Între 4-27 ianuarie de la unitățile Trezoreriei Statului;

⦁ Între 4-25 ianuarie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 4-26 ianuarie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă calitatea.

Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, veniturile/câștigurile aferente fiind neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor Publice în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secțiunea Datorie publică), www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ministerul Finantelor

Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului

Datoria publică a României a ajuns la 51,4% din PIB la finele lunii iunie 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a... detalii

Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului

Deficitul bugetului general consolidat după prima jumătate a anului a fost de 63,7 miliarde de lei (-3,6% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul.... detalii

Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului

Deficitul bugetului general consolidat după primele cinci luni ale anului a fost de circa 60 miliarde de lei (-3,4% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate... detalii

Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului

Deficitul bugetului general consolidat după prima treime a anului a fost de 57,3 miliarde de lei (-3,24% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul... detalii