Piata de leasing financiar a crescut cu 19% in primele noua luni din 2014, un barometru pentru revenirea cresterii economice

Autor:

Bancherul.ro
2014-10-20 13:33

Piata de leasing financiar a crescut cu 19% in primele noua luni din 2014, fata de aceeasi perioada a anului trecut, la un total de 987.547.000 euro, crestere sustinuta de finantarile auto, cu preponderenta vehicule comerciale (camioane), a caror pondere a fost de 737.422.000 euro din totalul finantarilor.

Volumul finantarilor de echipamente a stagnat la 218.575.000 euro, ca si leasingul imobiliar, care s-a ridicat la 31.550.000 euro, conform datelor prezentate cu cateva momente in urma de Asociata Societatilor Financiare (ALB Romania).

“Cresterea pietei de leasing auto se datoreaza vehiculelor comerciale, camioane grele si semiremorci, intrucat piata autoturismelor stagneaza, un prim semn ca economia incepe sa funcioneze”, spune Bogdan Speteanu, seful BCR Leasing.

Pe de alta parte, numarul vehiculelor reposedate isi mentine tendinta de scadere accelerata: 1046 de masini reposedate in septembrie 2014, fata de 1979 in 2013, 2638 in 2012 si 4003 in 2011. Ceea ce inseamna ca firmele au tot mai putine greutati in achitarea facturilor de leasing, un alt semn ca acestea isi recapata forta financiara.

[2]

Cresterea pietei de leasing, in timp ce economia era in recesiune tehnica, cu o scadere consecutiva a PIB-ului in primele doua trimeste ale anului, este explicata de sefii firmelor de leasing prin rolul de barometru pe care-l are industria de leasing, putand anticipa evolutia economiei.

Ceea ce inseamna ca o crestere a volumului de masini si echipamente finantate in leasing este vazuta in cresterea economica cu o intarziere de aproximativ 1 an. Un semn bun, asadar, pentru a ne astepta la o crestere a PIB-ului in urmatoarele trimestre.

[3]

Piata de leasing a fost in scadere in perioada 2011-2013, anticipand astfel reculul PIB-ului din prima parte a acestui an. Cresterea economica de 3,5% din 2013 nu a reflectat evolutia economiei reale, apreciaza reprezentantii firmelor de leasing, fiind determinata in principal de anul agricol exceptional.

Firmele de leasing nu sunt acceptate la cofinantarea fondurilor europene

Razvan Diaconescu, seful Impuls Leasing, spune ca stagnarea leasingului de echipamente este cauzata de faptul ca firmele de leasing nu pot sa se implice in cofinantarea proiectelor europene, la care se apeleaza cu preponderenta pentru achizitionarea de echipamente si utilaje.

Firmele de leasing, din cauza statutului de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare), nu sunt in prezent acceptate de autoritati ca eligibile pentru acordarea de cofinantari europene, un impediment pe care industria vrea sa-l depaseasca, cu atat mai mult cu cat in alte state europene firmele de leasing pot participa la proiectele cu fonduri comunitare.

Firmele de leasing mari sunt supravegheate de BNR

Problema este ca la noi exista o perceptie falsa cu privire la soliditatea firmelor de leasing, intrucat cele mai mari dintre ele, care fac parte si din asociatie, sunt supravegheate de BNR, la fel ca bancile, spune Adriana Ahciarliu, secretarul general al ALB Romania.

[4]

“Noi suntem destul de reglementati de BNR, pentru ca facem parte din registrul special al IFN-urilor de la BNR, spre deosebire de multe firme mici de leasing, care sunt in registrul general”, adauga ea.

Mai exact, firmele de leasing si alte IFN-uri care depasesc pragul unui volum de finantari de peste 25 de milioane de lei pe o perioada de trei luni consecutive, sunt trecute in registrul special al IFN-urilor de la BNR, fiind astfel obligate sa dispuna de fonduri proprii de minim 50 milioane lei. Firmele de leasing din registrul special sunt supravegheate si in privinta altor indicatori de prudentialitate, precum adecvarea capitalului si lichiditatea, precizeaza reprezentantii industriei de leasing.

Este interesant de precizat ca din totalul finantarilor acordate de IFN-uri (firme de leasing si de credite de consum), o pondere de 94% sunt in portofoliile INF-urilor din registrul special, asadar cele supravegheate de BNR.

“De asemenea, noi ne-am asumat un cod de bune preactici, pentru ca vrem sa transmitem mesajul ca suntem mai mult decat suntem perceputi acum de piata si aveam avem practici unitare”, adauga Ahciarliu.

Felix Daniliuc, seful Raiffeisen Leasing si presedintele ALB, admite ca exista o perceptie eronata privind practicile de leasing, ce trebuie schimbata: leasingul este considerat un produs doar de finantare, se confunda cu creditul, nu sunt puse in valoarea benficiile fiscale si cele de generare de cash flow, precum si confortul in accesarea unei finantari, intrucat nu este nevoie de garantii suplimentare, spre deosebire de un credit bancar.

Exista, de asemenea, false perceptii ca nu exista o practica unitara si transparenta privind conditile si costurile finantarilor in leasing, sau o practica unitara de recuperare a activelor finantate prin leasing, adauga Daniliuc.

Leasingul are rol de energizant si sanitar al economiei

“Leasingul ca solutie de finantare are o serie de avantaje pentru clienti, in comparatie cu un credit bancar, precum lipsa garantiilor necesarea obtinerii fnantarii si beneficii fiscale, precum deductibilitatea TVA”, spune Felix Daniliuc, seful ALB.

[5]

Pe de alta parte, adauga el, leasingul are si un rol energizant, de multiplicator in economie, producand valoare adaugata, intrucat prin leasing se finanteaza doar active productive, precum camioanele sau alte utilaje pentru productia de bunuri din industrie, agricultura sau servicii.

“Leasingul are si rolul de sanitar al economiei, intrucat firmele de leasing au competenta tehnica de a ajuta o companie sa scape de povara unei finantari in momentul in care nu mai poate plati bunul achizitionat in leasing, prin restructurarea finantarii sau metodele de recuperare si revanzare a bunurilor. Firmele evita astfel probleme mai grave, precum intrarea in insolventa”, adauga el.

“Asadar, noi amplificam performanta unei companii, finantand rapid si convenabil, fara fara garantii, doar active care produc valoare adaugata, iar in momentul in care antreprenorul are probleme, usurez situata clientului, prin recuperarea acivelor si revanzarea acestora, povara clientului fiind astfel mult usurata”, adauga Daniliuc.

Bancile nu stiu cum sa gestioneze situatii critice si nu au experienta in finantarea activelor productive, acestea sunt atuurile noastre in finantarea economiei, adauga el.

Colegul sau de la BCR Leasing, Bogdan Speteanu, confirma faptul ca firmele de leasing, spre deosebire de banci, dispun de
expertiza in administrarea masinilor si echipamentelor: stie cum se depreciaza un bun in timp si stie care este adevarata valoare a acestuia.

Comentarii

cosming

Un articol instructiv inclusiv pentru bancheri...

Recomand dl. bancherul (si baietii din spatele lui , alde Ghetea, Spurny, Treichel si restu') sa cititi cu mare atentie acest articol (pe rand evident deoarece stati in sir indian) si sa va cereti scuze pentru modul in care "manipulati" pe opinia publica.

Joshua

Bine spus

Nimic nou sub soare, domnul care se ascunde sub pseudonimul Bancherul are interese de a perpetua practicile abuzive ale bancilor. Ce pacat pentru voi dragi bancheri ca domnii clienti au inteles ca au si drepturi, iar legislatia nationala si UE este foarte explicita in privinta protectiei consumatorilor. Mai trebuie doar ca dictatura banului sa lase Justitia sa-si spuna cuvantul. Hai sus!

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: LEASING

BT Leasing a preluat OTP Leasing

 Fuziunea celor două companii contribuie la consolidarea pe piață a BT Leasing. BT Leasing ajunge la 35.000 de clienți. OTP Leasing este a patra companie cu care BT Leasing... detalii

Garanti BBVA Leasing obtine o finantare de la BERD

Garanti BBVA Leasing, parte a Grupului Garanti BBVA România, semnează un nou acord de împrumut de 10 milioane de euro cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pentru a... detalii

BT Leasing a preluat Țiriac Leasing

BT Leasing și Țiriac Leasing, jucători de top pe piața de leasing din România, au devenit prin fuziune o singură companie, BT Leasing, conform unui comunicat de presa, in care... detalii

Tiriac Leasing va fi integrata in BT Leasing, din 15 decembrie

Integrarea companiei Țiriac Leasing în Grupul Financiar Banca Transilvania va fi finalizată în 15 decembrie a.c., iar BT Leasing - Țiriac Leasing vor deveni o singură companie, BT Leasing, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:În urma fuziunii va rezulta o companie cu peste 25.000 de clienți, un portofoliu de 500 de milioane de euro și aproape 250 de angajați.Informații pentru clienții Țiriac Leasing - viitorii clienți BT Leasing: Condițiile de derulare a contractelor rămân aceleași. Numerele de înmatriculare se vor păstra până la finalul duratei prevăzute în contract. Asigurările facultative rămân neschimbate în ceea ce privește condițiile și primele de asigurare.Detalii utile pentru clienții Țiriac Leasing vor fi prezentate pe site-ul celor două companii de leasing odată cu fuziunea celor două companii, din 15 decembrie a.c.Achiziția Țiriac Leasing de către Grupul Financiar Banca Transilvania a avut loc... detalii