Grupul italian UniCredit, care controlează a şaptea bancă locală după activele din 2010 – UniCredit Ţiriac Bank – începe să lase mai mult loc de discuţie pentru varianta unei achiziţii ca alternativă la strategia clasică de dezvoltare a afacerilor prin creştere organică, preţul şi calitatea activelor urmând să fie factorii determinanţi pentru alegerea unei ţinte.rnrn”Nu aş exclude o potenţială achiziţie în măsura în care ar apărea o oportunitate potrivită – aceasta fiind o chestiune de preţ şi de calitate a activelor. Creşterea în România reprezintă un obiectiv clar pe agenda noastră şi ne-ar plăcea să intrăm în top 3 la un moment dat”, a declarat Roberto Nicastro, director general al UniCredit Group şi “mâna dreaptă” a CEO-ului Federico Ghizzoni, citat de ZF.rornrnEl a menţionat că UniCredit a văzut până acum câteva schiţe de dosare pregătite de bănci de investiţii privind potenţiale ţinte de achiziţie pe piaţa românească, însă doar cu titlu generic şi în termeni vagi.rnrn”Nu ştiu să fi venit vreo bancă de investiţii cu un dosar ferm – «banca X este de vânzare, ce părere aveţi?»”. Numărul 2 în managementul UniCredit a subliniat că abordarea variantei unei achiziţii depinde de apariţia unei oportunităţi potrivite. “Dacă e de vânzare banca potrivită pentru noi, o putem cumpăra, dacă nu, preferăm să rămânem pe locul 7.”rnrnStirea integral
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii