acf
domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init
action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/u101083808/domains/gxo-global.ro/public_html/subdomains/bancherul/wp-includes/functions.php on line 6121Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în ianuarie 2024 față de luna anterioară cu 17,2% pe seria brută, dar a crescut semnificativ (+3,8%) pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor publicate de INS.
Raportat la aceeași lună din anul precedent s-a consemnat un avans de 6,6% brut, valoarea ajustată cu sezonalitatea fiind ceva mai redusă (+5,1%). Per total, rezultatul din prima lună a anului reflectă majorarea consistentă puterii de cumpărare a salariilor și pensiilor, reducerea față de luna precedentă fiind una conjuncturală.
Datele INS au arătat un avans anual de circa 7,5% al puterii de cumpărare a salariului mediu (+15,5% nominal aferent lunii noiembrie dar încasat în ianuarie, la o inflație de 7,41%), corelată cu consolidarea în domeniul pozitiv a pensiei reale (+6,4%, după majorarea cu 13,8% a punctului de referință de la începutul anului).
Ar fi de subliniat scăderea pronunțată înregistrată ca volum brut față de luna anterioară la produse alimentare, băuturi și tutun (-22,2%, deși +2,7% după sezonalitate).La produse nealimentare (-13,9% brut și, respectiv, +12,2%) și pe segmentul de carburanți (-14% și +1,6%) diferențele între valorile ajustate au fost foarte mari în condiții de valori brute similare.
Față de aceeași lună din 2023, avansurile au fost mai consistente la produsele nealimentare (+12,2% brut și +9,2% ajustat sezonier) și moderate la magazinele cu vânzare predominantă de produse alimentare (+2,7% brut, respectiv +2,4% ajustat). Au rămas, însă, modeste pe segmentul de carburanți (+1,6% brut și +1,1% ajustat).
[1]
Per total, evoluția consumului a fost în creștere relativă la începutul lui 2024, cu observația că rezultatul s-a situat semnificativ peste avansul PIB estimat pentru anul trecut.
Majorarea consumului din prima lună a anului s-a produs pe fondul creșterii destul de pronunțate în expresie nominală a salariilor și pensiilor, în timp ce inflația a scăzut semnificativ.
De reținut, pe fondul rezultatelor slabe din industrie (situate ca rezultat brut lunar la nivelul din urmă cu nouă ani) și agricultură (după ce evoluția din 2022 a fost revizuită la -23,4% iar revenirea estimată curent pe 2023 este de numai 6,2%), s-a menținut la un nivel ridicat dezechilibrul din comerțul exterior (aproape 29 miliarde euro deficit pe anul trecut).
În context european, rezultatul față de luna precedentă a plasat România pe locul 2 după Luxemburg (+7,6%) în rândul statelor membre UE și semnificativ peste media europeană (+0,3%). La distanță de vecinele Bulgaria (+0,3%) sau Ungaria (0%), în timp ce Polonia (-0,1%), Slovenia (-0,6%) și Slovacia (-1,0%) au înregistrat scăderi în termeni ajustați sezonier.
Față de aceeași lună a anului trecut, România (+6,7%, valoare ajustată de Eurostat după calendar) s-a poziționat tot pe poziția secundă după Luxemburg (+7,2%), peste Danemarca (+5,9%) și Cipru (+4,5%). Totodată, foarte departe de media UE (-0,6%) sau media Zonei Euro (-1%), precum și de state precum Polonia (-2,1%), Bulgaria (-0,1%) sau Ungaria (+0,6%).
Cifra de afaceri din comerÈ›ul cu amănuntul (fără autovehicule È™i motociclete) raportat la aceeaÈ™i lună din anul precedent a consemnat un avans al vânzărilor de 11,1% brut, valoarea ajustată cu... detalii
Exporturile României au fost în septembrie 2024 de 8,15 miliarde euro (+0,3% față de aceeaÈ™i lună a anului anterior), în timp ce importurile s-au situat la valoarea de 10,72 miliarde... detalii
Potrivit INS, producÈ›ia industrială a coborât până la -12,8% în august 2024 față de luna anterioară pe seria brută, deÈ™i a fost calculată la +1,1% în varianta ajustată după perioada... detalii
Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna august 2024 de 2.566 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice... detalii