Dacă taxa pe tranzacţii financiare (TTF) va fi introdusă, vor pleca bancherii şi investitorii din UE, va fi afectată creşterea economică, ba chiar se vor pierde joburi. Acestea sunt argumentele statelor, experţilor şi economiştilor care se opun taxării tranzacţiilor, scrie Adevarul.rornrnBa dimpotrivă, spun susţinătorii ei, băncile şi jucătorii pe pieţele financiare trebuie să fie parte a soluţiilor la criza datoriilor, deoarece ei au fost o parte din cauza ei; nu vor pleca nici bancherii şi nici investitorii, banii vor folosi la consolidarea unor bugete-problemă în UE. Comisia Europeană se aşteaptă ca o taxă de 0,1% pe tranzacţii pe acţiuni şi obligaţiuni, şi de 0,01% pe produse financiare derivate să aducă un venit de 55 de miliarde de euro pe an la nivelul UE.rnrn „Se spune des că această TFF este o altă idee nebunească a liderilor europeni. Unii susţin că va distruge lichiditatea financiară, că va taxa de fapt consumatorii şi nu bancherii, ba chiar că va împiedica recuperarea fragilă a economiei UE. În realitate, acest impozit este mult mai fezabil, dar la fel ca toate impozitele, poate fi conceput bine sau prost”, a spus Avinash Persaud, fondator şi preşedinte al Capital Intelligence la dezbaterea organizată luni seară în Parlamentul European.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii