acf
domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init
action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/u101083808/domains/gxo-global.ro/public_html/subdomains/bancherul/wp-includes/functions.php on line 6121Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, că va exista un acord între Banca Naţională şi băncile-mamă ale instituţiilor de credit din România, prin care acestea să nu poată scoate bani din ţară, dacă vor fi reduse rezervele minime obligatorii în urma obţinerii unui împrumut de la CE şi FMI.rnrnBăsescu a menţionat, la Antena 3, că este posibil ca în acest acord să fie implicat şi FMI.rnrnBăsescu a menţionat că fără acest acord nu se va scoate niciun euro din rezerva care există la BNR.rnrnPreşedintele a spus că o parte din banii pe care România îi va împrumuta vor merge în rezerva BNR, precizând însă că acolo pot intra doar bani de la FMI, iar cealaltă parte, de câteva miliarde, vor merge la Ministerul de Finanţe, pentru ca acesta nu mai fie nevoit să caute resurse pe piaţa interbancară săptămânal, cum face în prezent.rnrn”Asta va da posibilitatea Băncii Naţionale să elibereze din rezervă”, a adăugat Băsescu. Întrebat dacă asta nu înseamnă că “a doua zi banii aceia îşi iau zborul din România”, Băsescu a răspuns: “Nu, că nu se poate face decât în baza unui acord că băncile nu scot banii din România. Altfel, rămân cu banii 40% în rezervă”.rnrnEl a menţionat că respectivul acord se va face “între Banca Naţională şi bănci”.rnrn”Dar este foarte posibil să intervină un acord în care să se implice şi Fondul, nu în relaţia nu cu băncile de aici, ci cu băncile-mamă din Austria, din Italia, din Franţa, din Grecia. Deci acest acord va exista”, a spus Băsescu.rnrnSurse oficiale declaraseră, miercuri, pentru MEDIAFAX, că BNR va solicita băncilor-mamă ale instituţiilor de credit din România angajamente ferme că nu retrag finanţările de pe piaţa locală în cazul reducerii rezervelor minime obligatorii (RMO) în valută, ca urmare a intrării fondurilor din împrumuturile externe de la CE şi FMI.rn
Sistemul bancar din România este printre cele mai modee È™i performante din întreaga lume, spune Radu GheÈ›ea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de SoluÈ›ionare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii
• Confuzia dintre dorinÈ›e È™i nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• MulÈ›i oameni sunt deconectaÈ›i de la propria situaÈ›ie financiară. Unii nu È™tiu care sunt veniturile familiei. AlÈ›ii... detalii
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii
Provocările fiscale È™i economice ale anului 2025 trebuie să-i găsească pregătiÈ›i pe consumatori, iar administrarea finanÈ›elor personale devine un imperativ pentru cei care vor să îÈ™i păstreze confortul din prezent... detalii